Salt la conținut

TEMĂ

Religie

Relația dintre identitatea religioasă, ideologiile politice și discriminare, precum și rolul religiei și al comunităților religioase în timpul persecuțiilor.

05

Elemente cronologice

02

Resurse didactice

00

Surse din arhivă

Elemente

01

Nichifor Crainic și justificarea naționalismului extrem

În anul 1936, Nichifor Crainic, principalul teoretician al etnocrației și ortodoxismului din spațiul românesc, publică Puncte cardinale în haos, la Editura Minerva, unde propune ideea de regăsire națională, cu o comunitate națională organică. Volumul a fost gândit ca o reacție la criza morală și spirituală identificată de Crainic în societatea românească. Oferind repere pentru orientarea țării, ideologul creștin critica dur modernitatea. În viziunea sa, prin ideile liberale și secularizare, aceasta a îndepărtat omul contemporan de Dumnezeu și de tradițiile locului. În acest ,,haos”, doar ortodoxia și naționalismul puteau salva prăbușirea semenilor săi. Volumul a fost intens popularizat în epocă, mulți intelectuali și politicieni români regăsindu-se în ,,punctele cardinale” identificate de Crainic pentru cartografierea României. În 1938, același Crainic a publicat cartea Ortodoxie și etnocrație, unde susținea ideea unui stat fundamentalist și echivalarea identității românești cu religia ortodoxă. La finalul volumului ,,a oferit” cititorilor săi Programul Statului Etnocratic, unde propunea ,,distrugerea parazitismului iudaic”. Asemenea abordări au pavat drumul pentru măsurile și politicile extremiste din anii imediat următori.

02

Marginalizarea / excluderea neoprotestanților („sectanților”) din societate

Tratatul privind protecția minorităților de limbă, rasă, religie (semnat de România la Paris, 10 decembrie 1919), care garanta drepturile fundamentale, civile și religioase ale populațiilor minoritare, sub egida Societății Națiunilor, s-a regăsit, ulterior, în Constituția din martie 1923, care garanta libertatea de conștiință (art. 5 și 22). Dar, definirea larg majoritară a românilor ca ortodocși, presiunile Bisericii Ortodoxe Române asupra autorităților statului (în special, prefecturile și jandarmeria din mediul rural, cu acțiuni locale de interzicere a organizațiilor și activităților religioase la incitarea preoților ortodocși), a condus la considerarea neoprotestanților în special ca sectanți și drept „străini” care urmăreau să altereze identitatea neamului.

03

Excluderea „sectanților” din societate. Interzicerea unor asociații religioase

După interziceri punctuale, pe secte, reînnoite anual, Decizia nr. 5734 a Ministerului Cultelor, cu Alexandru Lapedatu ca ministru (publicată în M.O. nr. 31, marți, 10 februarie 1925): interzicerea unor asociații cu caracter religios („secte religioase”) (art. 1 „sunt cu desăvârșire oprite”... „întrucât doctrinele pe cari le propagă sunt de natură a aduce atingere legilor și instituțiunilor Statului și prin practicile lor contravin ordinei publice”): nazarinenii (pocăiții), asociația internațională a studenților în Biblie (mileniștii); adventiștii reformiști; secerătorii; penticostalii („penticostaliștii”); inochentiștii. La art. 2 se prevedea faptul că asociațiile baptiste și adventiste de ziua șaptea „rămân a se bucura de drepturile și libertăților pe care Constituția le acordă asociațiilor în genere”, dar cu anumite obligații: predicatorii, al căror nume trebuiau aduse la cunoștința autorităților administrative locale, să fie cetățeni români, să se bucure de plenitudinea drepturilor cetățenești și să nu fi fost condamnați prin sentință definitivă pentru vreo crimă sau delict; adunările religioase trebuiau ținute doar în casele destinate acestui scop și anunțate autorităților administrative locale; serviciile religioase din afara caselor de rugăciune, nu trebuiau să aducă vreo jignire bisericilor recunoscute sau ar constitui demonstrațiuni împotriva acestora; interzicerea prozelitismului care tulbura pacea și liniștea cetățenilor; congresele lor trebuiau avizate de Ministerul Cultelor și Artelor și aprobate de Ministerul de Interne.

Liderii mișcării penticostale din România (aflați mai ales în Vestul României, în județul Arad) au fost arestați, duși la Consiliul de Război din Sibiu, apoi la Timișoara, eliberați ulterior după înfățișarea la judecată.

04

Decret-lege nr. 927 / 1942 privind interzicerea asociațiilor religioase, emis la 28 decembrie

Au fost modificate și abrogate unele dispozițiuni din legea privind regimul general al Cultelor.

Art. 2: Asociațiile religioase (sectele), existente de drept sau de fapt, sunt și rămân desființate.

Bunurile lor treceau în patrimoniul Statului, „Toleranța religioasă excesivă” considerată o slăbiciune a statului român după 1918, care permisese dezvoltarea „sectelor”: sectele văzute ca parte a unui complot internațional, susținut de Statele Unite și de Anglia, care viza dezintegrarea unității naționale a românilor / membrii celor două asociații (baptiștii, adventiștii și creștinii după Evanghelie) făceau parte din comunitatea etnică românească” / purificarea națiunii / reconvertirea lor la ortodoxism / măsuri dure ale BOR, mai ales în Basarabia, „ofensivă misionară antisectară”.

Cei găsiți la rugăciune, „întruniri neautorizate”: arestați și trimiși în fața tribunalelor militare din Galați, Iași, Cernăuți și Chișinău, judecată formală, inclusiv fără dovezi și fără martori, pedepse de 2-25 ani de temniță; unii dintre cei condamnați au fost trimiși pe front în linia întâi.

Ulterior, ideea de deportare a „sectanților” din România în Transnistria a prins tot mai mult contur pentru autoritățile române, mareșalul Ion Antonescu adoptând, în 6 mai 1942, un ordin prin care toţi „sectanţii” (inclusiv membrii asociaţiilor religioase) să fie trimişi „în formaţiunile de muncă de pe Bug”. Imposibilitatea logistică pentru Ministerul de Interne de a organiza deportarea în Transnistria a alți 100.000 de cetăţeni români a făcut ca singurii deportaţi să fie inochentiştii. Ameninţări cu deportarea în Transnistria au existat şi după ce s-a renunţat la acest plan. Administraţia locală a încercat mai mereu să-i şantajeze în acest fel pe cetăţenii români de confesiuni neoprotestante să treacă la ortodoxie.