Salt la conținut

Elemente găsite: 32

An
Temă
Țara

1919

Decret lege nr. 2085 privitor la încetățenirea evreilor

Cetățenie

1922

Înființarea partidului politic Uniunea Națională Creștină

Ideologii rasiale

1923

Înființarea partidului politic Liga Apărării Național-Creștine

Excluziune

1926

Asasinarea elevului de liceu David Falik

Excluziune

1927

Octavian Goga publică lucrarea Mustul care fierbe

Excluziune

Crearea Legiunii Arhanghelului Mihail

Legături cu extrema dreaptă

Incidente antisemite de la Oradea Mare ca urmare a Congresului Național Studențesc

Excluziune

1928

Legea pentru regimul general al cultelor

Religie

1932

înființarea Partidului Național Socialist Român

Legături cu extrema dreaptă

1933

Decizia nr. 114119 / 11889 a Ministerului Cultelor prin care s-a interzis exercitarea liberă a cultului penticostal / asociația Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

Religie

1934

Legea pentru folosirea personalului român în întreprinderi

Excluziune

1935

înființarea Frontului Românesc

Excluziune

înființarea Partidul Național Creștin

Legături cu extrema dreaptă

1937

Debutul guvernării Goga-Cuza

Excluziune

1938

Decretul Lege nr. 169 privind revizuirea cetățeniei

Cetățenie

Impunerea regimului dictatorial de către regele Carol al II-lea

Religie

Adoptarea noii Constituții

Cetățenie

1940

Pogromul de la Dorohoi

Excluziune

Decret lege privind reglementarea situației juridice a evreilor

Ideologii rasiale

Decizia nr. 42181 a Ministerului Cultelor și Artelor

Excluziune

Decizia 42.352 a Ministerului Cultelor și Artelor

Religie

Statul de factură totalitară și interzicerea „devianților” religioși

Religie

Proclamarea statului Național-Legionar

Ideologii rasiale

Decret lege 1162, privind înființarea Sub-secretariatul de Stat al Românizării, Colonizării și Inventarului

Excluziune

Legea 3347 privind trecerea proprietăților rurale evreiești în proprietatea statului

Excluziune

Decret lege nr. 3438, privind reglementarea situaţiei evreilor din învăţământ

Excluziune

Decret lege 3789 privind organizarea Colegiului Medicilor

Excluziune

1941

Pogromul de la București

Excluziune

Desființarea Statului Național Legionar. Regimul Ion Antonescu

Legături cu extrema dreaptă

Legea 254/1941 pentru trecerea proprietăţilor urbane evreieşti în patrimoniul Statului

Excluziune

Pogromul de la Iași din 26-28 iunie 1941.

Excluziune

1942

Legea nr.196 privind combaterea camuflării

Excluziune

Decret lege nr. 2085 privitor la încetățenirea evreilor

Cetățenie

În Principatele Unite și în Regatul României, evreilor, care reprezentau în jur de 4,5 % din populația țării spre 1900, le-a fost interzisă obținerea cetățeniei, aceasta fiind condiționată de calitatea de creștin. Au fost extrem de puține cazurile evreilor care au primit drepturi civile până la primul război mondial. După Războiul de Independență au primit cetățenia 883 de evrei care au servit în Armata română, alți 529 prin cereri individuale, aprobate prin vot al Parlamentului, până în 1918. Prin Decretul din mai 1919, se inaugura un parcurs legislativ lung și complicat, cu multiple reveniri și excepții, prin care se recunoștea cetățenia evreilor născuți în România sau din părinți născuți în țară și care nu fuseseră supuși ai unui stat străin. Aceștia urmau să depună declarații privitoare la cetățenie, la judecătoriile de ocoale sau la tribunale reședințelor de județ. Art. 133 din Constituția din 1923 a confirmat drepturile cetățenești individuale pentru evreii care au parcurs procedurile administrative și legale obligatorii, acordând încă trei luni pentru declararea cetățeniei evreilor care încă nu își depuseseră declarațiile. Se încheia astfel o problemă complexă, care a expus din punct de vedere diplomatic România și a cauzat exilul a zeci de mii de evrei din România până la Marele Război.

Înființarea partidului politic Uniunea Națională Creștină

Ideologii rasiale

Odată cu ruptura din interiorul Partidului Naționalist-Democrat, dintre profesorul de economie politică al Universității din Iași, A. C. Cuza, și istoricul Nicolae Iorga, opțiunile radicale ale politicianului ieșean aveau să se manifeste într-o grupare declarat antisemită. Alături de Nicolae Paulescu, medic fiziolog și profesor la Universitatea din București, A. C. Cuza a pus bazele partidului politic de extremă dreapta Uniunea Națională Creștină.

Condusă de doi intelectuali antisemiți marcanți în spațiul public, noua grupare a fost prima grupare politică din Europa care a adoptat zvastica drept simbol oficial. UNC era o structură cu o doctrină radical antisemită, cu refuzul acceptării Vechiului Testament, care nu exprima, în viziunea lor, esența creștinismului. Revista de publicitate / propagandă politică a grupului, Apărarea Națională, avea pe pagina de gardă zvastica și propunea deschis, în articolul program, rezolvarea „problemei jidănești”. La un an distanță, gruparea avea să fie preluată în noua inițiativă politică a celor doi profesori, Liga Apărării Național Creștine.

Înființarea partidului politic Liga Apărării Național-Creștine

Excluziune

În contextul inevitabilei acordări a cetățeniei locuitorilor evrei din România, fapt oficializat prin Constituția adoptată în 26 martie acel an, profesorul A.C. Cuza a dorit o platformă mai largă de luptă politică antisemită. Alături de Nicolae Paulescu, de intelectualul ortodoxist Nichifor Crainic, redactor la una din cele mai importante reviste dintre cele două războaie mondiale, Gândirea, și de tânărul său discipol, Corneliu Zelea Codreanu, A.C. Cuza a gândit o mișcare națională de luptă împotriva prezenței evreilor în societatea românească, desfășurată sub semnului steagului tricolor național cu svastica neagră în centru (foto). În Aula Universității din Iași, la 4 martie 1923, a avut loc Congresul de înființare a formațiunii Liga Apărării Național-Creștine. Vechea capitală a Moldovei avea să devină centrul mișcărilor extremiste și antisemite. Ideea de numerus clausus pentru studenții evrei în universități și nevoia de a lupta împotriva democrației „francmasonice” s-au enumerat în programul noului partid. Cu excepția alegerilor din 1927 și 1928, LANC a avut deputați aleși în Parlamentul României. În iulie 1935, partidul avea să fuzioneze cu Partidul Național Agrar al poetului Octavian Goga. Violența promovată la adresa studenților evrei de către A. C. Cuza a contaminat spațiul academic ieșean, care avea să fie perturbat în mod constant de către studenții cuziști. În același timp, violențele din mediul academic s-au extins treptat și asupra comunității evreilor ieșeni.

Asasinarea elevului de liceu David Falik

Excluziune

La Cernăuți, în fața Tribunalului din oraș, în contextul unui proces desfășurat pentru lămurirea unor altercații petrecute la un examen de bacalaureat marcat de antisemitismul comisiei de examinare, cu respingerea sistematică a elevilor evrei, absolventul Liceului nr. 1, David Falik (evreu), a fost asasinat de către studentul cuzist din Iași, Nicolae Totu. Cazul a produs o vie emoție atât în Cernăuți, odată cu înmormântarea elevului, dar și în societatea românească, unde liderii comunității evreiești au solicitat măsuri pentru a preveni pe viitor asemenea fapte. Interpelarea ministrului Justiției sau a celui de Interne de către deputații evrei din Bucovina nu a condus la pedepsirea criminalului. Nicolae Totu a fost achitat, cu majoritatea voturilor juraților, în procesul de la Câmpulung Moldovenesc, în 15 februarie 1927. În Parlament, poetul Octavian Goga, ministrul de Interne în guvernul Alexandru Averescu, alături de A.C. Cuza, au considerat crima „un act de eroism și de apărare a demnității românești”. În contextul evenimentelor, violențele studenților la adresa locuitorilor evrei din orașele din nordul României avea să atingă cote de neimaginat până atunci.

Octavian Goga publică lucrarea Mustul care fierbe

Excluziune

Volumul a dorit să ofere o radiografie a frământărilor politice și sociale ale societății românești de după Mare Unire. Titlul a propus o metaforă pentru zbuciumul unei comunități naționale tinere, care se află în plin proces de transformare. Goga și-a asumat rolul de tribun al neamului, oferind publicului soluții virulent xenofobe pentru instaurarea ,,dreptății sociale”. Cuprinzând articole publicate de-a lungul timpului în revista Țara Noastră, al cărui director era, culegerea reprezintă o apologie a violenței împotriva străinilor (evreilor în principal), anunțând, de pe poziția unui personaj al establishmentului politic și cultural, nevoia unei „ofensive naționale” împotriva primejdiei reprezentate de stăpânirea economică, culturală și politică a „celorlalți” în România. În felul acesta, apărea drept necesară o „furtună purificatoare” pentru a apăra „puritatea de rasă”, minoritățile naționale fiind descrise drept „paraziți” care încetinesc evoluția naturală a societății. Imaginea unei cetăți asediate de ,,primejdia străinilor” (titlul unui eseu din volum) și radicalizarea antisemită cuprind medii tot mai largi ale societății românești.

Crearea Legiunii Arhanghelului Mihail

Legături cu extrema dreaptă

Crearea Legiunii Arhanghelului Mihail de către Corneliu Zelea Codreanu, prin delimitarea de LANC, ca mișcare antisistem, revoluționară, de transfigurare mistică a României, în opoziție cu gruparea lui A.C. Cuza, dispusă să evolueze în cadrele parlamentare. Acțiunile specifice unor grupări paramilitare, antisemitismul virulent, violențele politice și fanatismul religios vor marca ideologia grupării. Mișcarea Legionară avea să modifice radical spectrul politic al României, contribuind la prăbușirea democrației și a sistemului parlamentar.

Numele grupării avea să fie inspirat de o icoană din închisoarea Văcărești, acolo unde C. Z. Codreanu a fost arestat între 1923-1924. Mișcarea Legionară a devenit în anii '30 principala mișcare radicală naționalistă din România, marcând ca acțiune politică violentă și ca propagandă istoria românilor în secolul XX.

Incidente antisemite de la Oradea Mare ca urmare a Congresului Național Studențesc

Excluziune

În iarna anului 1927, la Oradea, Asociația Studenților Creștini din România și Uniunea Națională a Studenților Creștini au organizat cel mai mare congres al studenților români de până atunci. Au participat în jur de 4.500 de studenți. Lucrările s-au desfășurat în sala Teatrului ,,Regina Maria” din localitate. Pornind de la un incident cu jurnaliști ai unor cotidiene maghiare din localitate, violențele studențești au cuprins întreg orașul, tonul fiind dat de manifestările antisemite. Armata și jandarmeria au fost scoase pe străzi, dar nu au putut opri valul de acte violente care au devastat orașul.

S-au înregistrat distrugerea de magazine evreiești, a caselor unor rabini, a cimitirului comunității și arderea Sinagogii Mari din oraș. Incidentele au avut o largă mediatizare negativă în presa internațională. În pofida unor destituiri de înalți funcționari din prefectura de poliție a orașului și din județ, guvernul liberal nu și-a asumat răspunderea pentru evenimentele tragice. Nici unul dintre studenții considerați vinovați de distrugeri, reținuți de autorități și trimiși la Tribunalul militar de la Cluj, nu a fost condamnat.

Legea pentru regimul general al cultelor

Religie

Legea a impus o delimitare ierarhică între cultele recunoscute și organizațiile religioase, a căror statut a rămas unul destul de incert. Potrivit art. 24 din lege, asociaţiile religioase stăteau „sub regimul legilor privitoare la asociaţiuni în genere şi la întruniri publice”. Se prevedea faptul că erau „cu desăvârşire interzise, sub sancţiunea pedepselor prevăzute în codul penal, acele asociaţiuni religioase care propagă doctrine de natură a aduce atingere legilor de organizare ale statului şi instituţiunile sale şi cari prin practicile lor rituale contravin bunelor moravuri şi ordinei publice”. Autorizaţiile de funcţionare se acordau de „autorităţile în drept pe baza avizului conform al Ministerului Cultelor”, căruia ele erau obligate „a-i trimite sau prezenta orice acte şiinformaţiuni privitoare la organizarea şi activitatea lor”. De aceea, autorizaţiile puteau fi şi anulate „pe aceeaşi cale în caz de neobservare strictă a condiţiunilor stabilite şi impuse de autorităţile competente ale Statului”. Cele mai afectate de prevederile legii au fost cultele evanghelice. Legea nu a impus principiul libertății religioase, ca drept fundamental al cetățenilor, ci a instituit libertatea cultelor și așezarea acestora sub protecția statului român.

înființarea Partidului Național Socialist Român

Legături cu extrema dreaptă

Ștefan Tătărescu, fratele premierul liberal, a înființat Partidul Național Socialist Român. Partidul asumase o doctrină care se inspira din ideile național-socialismului german. Broșura Crez nou, scrisă de liderul partidului, avea la bază textele lui Adolf Hitler. Preponderența militară a formațiunii și aversiunea față de regele Carol al II-lea a liderului au făcut ca potențiala concurență pe care partidul o putea manifesta față de Mișcarea Legionară să fie mult diminuată.

Decizia nr. 114119 / 11889 a Ministerului Cultelor prin care s-a interzis exercitarea liberă a cultului penticostal / asociația Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

Religie

În mediul rural, supuși credincioșii penticostali au fost supuși unor persecuții din partea majoritarilor și a instituțiilor statului român. În urma unui Memoriu-protest al delegației Bisericii Ortodoxe, Ministerul Cultelor – sub semnătura lui Petre Andrei – a dispus efectuarea unei anchete administrative la nivelul țării, prin intermediul prefecturilor, urmărindu-se acuzele aduse penticostalilor de către adversarii religioși. Urmau să se stabilească dacă printre penticostali exista o psihoză religioasă, de natură a le influența starea psihică; dacă în cazul unor boli credincioșii erau sustrași îngrijirii medicale; dacă credincioșii își opreau copiii de la vaccinare; dacă aveau o atitudine „rea” față de autorități și față de respectarea legilor. Deși cele 11 prefecturi unde s-au desfășurat verificările au infirmat aceste acuze, nu s-a luat nici o măsură de revenire asupra deciziei. Astfel, practicarea liberă a cultului a rămas interzisă până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Mulți dintre practicanții penticostali au fost dați în judecată pentru activitate sectară. Alte violențe au avut loc împotriva neoprotestanților în general (baptiști, creștini după Evanghelie, penticostali etc.).

Legea pentru folosirea personalului român în întreprinderi

Excluziune

Fără a indica în mod explicit o minoritate, legea adoptată în timpul guvernului liberal al lui Gh. Tătărescu cerea ca minimum 80% din personalul angajat în întreprinderi sau societăți economice, industriale, comerciale sau antreprize civile și cel puțin jumătate din conducerea acestora să fie de origine română. De asemenea, era nevoie de o aprobare a unei comisii inter-ministeriale pentru a putea fi angajat în industriile care țineau de securitatea națională și cea de apărare. Mulți evrei angajați la căile ferate, la serviciul de poștă și telegraf au fost concediați sau retrogradați. Între cei 20% din personalul străin, întâietate o aveau cei căsătoriți cu românce și care aveau copii. Legea a marcat debutul unei legislații de discriminare economică pe baza criteriilor etnice. Șase ani mai târziu, prin decretul 3825/1940 pentru românizarea personalului din întreprinderi, legislația discriminatorie avea să fie una explicit anti-evreiască. Toți salariații evrei urmau să fie concediați din întreprinderile civile, ale persoanelor particulare sau juridice și din orice asociație sau fundație.

înființarea Frontului Românesc

Excluziune

Frontul Românesc a fost o grupare fascistă creată de către Alexandru Vaida Voevod, de 3 ori prim-ministru al guvernului României în perioada 1919-1933, după desprinderea acestuia din Partidul Național Țărănesc.

În contextul temerilor privitoare la prăbușirea României Mari, noua grupare propunea ideea de numerus valachicus, cu prioritatea elementului românesc în economie, societate și politică (proporțional datelor recensământului general al populației din 1930). Nu s-a individualizat în raport cu radicalismul celorlalți actori, reprezentând cu precădere organizații din Vechiul Regat, secundar în Bucovina și Basarabia. Formațiunea condusă de Vaida Voevod denotă tendința de aglomerare în spațiul excluderii celorlalți și extinderea politicilor radicale în România Mare: prin Vaida, care avea notorietate în regiune, Transilvania, mai cosmopolită prin tradiția ei istorică de fostă regiune a Imperiului Austro-Ungar, se încadrează / integrează excluderilor din societatea românească în general. Infiltrarea acestor practici negative la adresa celorlalți, mai ales evrei, secui și unguri, a fost influențată de teoriile eugeniste ale doctorilor Iuliu Moldovan, Iuliu Hațieganu (decan al Facultății de Medicină de la Universitatea din Cluj, Victor Papillian (ultimul director al Institutului de Anatomie al Universității) și de acțiunile revizioniste ale statului maghiar în direcția României.

înființarea Partidul Național Creștin

Legături cu extrema dreaptă

La Iași, prin intermedierea lui Nichifor Crainic, s-a produs fuziunea dintre LANC și Partidul Național Agrar, format de Octavian Goga după desprinderea de generalul Averescu și de Partidul Poporului. Noua formațiune, Partidul Național Creștin, condus de A.C. Cuza și de Octavian Goga, ca președinte activ, cu N. Crainic drept secretar general, a preluat de la LANC steagul tricolor cu zvastica, și publicația antisemită Apărarea Națională. ,,Cămășile albastre”, în opoziție cu cămășile verzi ale legionarilor, va deveni sintagma prin care vor fi cunoscuți membrii partidului.

A fost, în perioada interbelică, principalul partid politic românesc care a stabilit legături cu regimul național-socialist din Germania cancelarului Adolf Hitler, mai ales prin biroul lui Alfred Rosenberg, ideologul nazismului. Ajuns la guvernare, PNC avea să inaugureze măsurile oficiale ale statului român de excludere a evreilor din viața publică.

Debutul guvernării Goga-Cuza

Excluziune

Începe guvernarea Goga-Cuza de 44 de zile, una marcată de debutul măsurilor legislative fățiș anti-semite. Deși Partidul Național Creștin a obținut doar 9,15 % din sufragii la alegerile din decembrie 1937, guvernarea acestei formațiuni a luat decizii profund antidemocratice, anulând practic majoritatea drepturilor și libertăților obținute de minoritățile naționale din România Întregită. Politica dur antisemită a expus România unor critici a cancelariilor occidentale, izolând iremediabil diplomația românească și, mai ales, determinând prăbușirea economiei țării.

Decretul Lege nr. 169 privind revizuirea cetățeniei

Cetățenie

Inițiativă a Partidului Național Creștin, condus de poetul Octavian Goga și de către profesorul ieșean A. C. Cuza, legea invalida cetățenia acordată evreilor și impunea ca, în termen de 20 de zile de la publicarea listelor de cetățenie existente în registrele de naționalitate, toți evreii să-și depună pentru ,,verificare”, la Judecătoriile urbane, actele dobândirii acesteia. Cei care nu se conformau sau cei ale căror documente erau considerate insuficiente urmau să fie declarați ,,străini” fără drepturi politice, riscând pierderea dreptului de muncă și fiind expuși expulzării. Legea a dus la retragerea cetățeniei a 225.222 de persoane, însemnând 73.253 de familii evreiești, reprezentând 36,7% din totalul evreilor din România. Pierderea cetățeniei a adus cu sine pierderea dreptului la muncă și posibilitatea expulzării. Cu toate că organizațiile evreiești au depus petiții la Societatea Națiunilor, solicitând revizuirea legii, cei vizați de prevederile abuzive au fost eliminați din registrele de naționalitate.

Impunerea regimului dictatorial de către regele Carol al II-lea

Religie

Printr-o lovitură de stat, regele Carol al II-lea a impus un regim de dictatură regală. Dizolvând guvernul Goga-Cuza și anulând viața parlamentară, suprimând Constituția din 1923 și interzicând funcționarea partidelor politice, regele Carol al II-lea a pus sub autoritatea sa personală viața politică a României. Luau sfârșit, astfel, un secol de democrație și regim parlamentar în România. Un singur partid, Frontul Renașterii Naționale, a fost recunoscut ca organizație politică unică a statului, înscrierea fiind obligatorie pentru toți funcționarii statului român. Asocierea la putere a Bisericii Ortodoxe, prin numirea patriarhului Miron Cristea ca premier (chiar dacă formal), avea să desăvârșească prăbușirea sistemului democratic. România era singura țară europeană la acel moment în care puterea laică se suprapunea peste cea spirituală. La nivel internațional, izolarea României a continuat, pierderile teritoriale din anul 1940 fiind doar un epilog dramatic al unor incoerențe constituționale și a unor măsuri represive asupra unor categorii de cetățeni români. Guvernul înaltului ierarh a continuat politicile de excludere a evreilor.

Adoptarea noii Constituții

Cetățenie

Constituția Regelui Carol al II-lea a eliminat egalitatea în fața legii a cetățenilor României, impunând criterii etnice și religioase pentru diferențierea acestora. A proclamat întâietatea națiunii române, acordând egalitatea în drepturi doar minorităților istorice, eliminând evreii de la exercitarea drepturilor politice. S-a consacrat astfel ,,preferința pentru națiunea majoritară”, interzicându-se existența organizațiilor politice care erau reunite de considerente religioase. Evreii, cu excepția șefului rabin, nu puteau intra în Parlamentul României. Doar cetățenii români puteau dobândi și deține proprietăți rurale pe teritoriul țării, cei declarați străini fiind obligați să-l vândă. Noua lege fundamentală a României a impus o politică a naționalismului etnic, deschizând o etapă a discriminării instituționalizate. Epurările și segregările rasiale vor deveni o politică oficială a României în următorii ani.

Pogromul de la Dorohoi

Excluziune

După cedarea Basarabiei, Bucovinei de nord și a Ținutului Herța, urmare a ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940, a avut loc transformarea discursivă a evreului în „țapul ispășitor” pentru pierderile teritoriale. Acest lucru a condus la radicalizarea administrației și armatei române în retragerea lor din regiunile cedate. Tiparul a fost același, civilii evrei fiind acuzați că au atacat soldații armatelor române. Pe străzile orașului, soldații unor unități militare dezorganizate s-au dedat la jafuri și violențe asupra locuințelor și evreilor. Deși estimările oficiale prezintă 50 de morți, din care 11 femei și 5 copii, probabil s-au înregistrat în jur de 200 de victime și persoane dispărute. Masacrului a marcat preludiul viitoarelor crime la adresa evreilor români din al Doilea Război Mondial. În anul următor, în jur de 10.000 de evrei ai fostului județ Dorohoi aveau să fie deportați în Transnistria.

Decret lege privind reglementarea situației juridice a evreilor

Ideologii rasiale

Inspirată de legislația nazistă de la Nürnberg, actul legislativ a consacrat momentul în care antisemitismul a devenit politică de stat în România. Adoptată în timpul guvernului Ion Gigurtu, legea a modificat radical statutul juridic al evreilor, indiferent dacă aceștia erau sau nu cetățeni ai statutului, erau creștini dar aveau, în linia ascendenței, un bunic evreu. Rasismul politic avea să devină baza legislației privind minoritățile, delimitându-se în mod expres categoria ,,românilor de sânge” de cea a ,,cetățenilor români”. S-a stabilit definiția evreului bazată pe rit și sânge, preambulul unor viitoare restricții politice, economice sau culturale. Puteau fi ,,cetățeni români”, dar erau supuși unei politici de discriminare oficială. Erau trei categorii de evrei în România, în funcție de statutul acestora la momentul obținerii cetățeniei, după 30 decembrie 1918. Nu mai puteau purta nume românești, le era interzis dreptul de a deține proprietăți rurale, căsătoriile mixte fiind interzise.

Decizia nr. 42181 a Ministerului Cultelor și Artelor

Excluziune

Decizia a stipulat ca tot personalul evreiesc din teatrele naţionale, operele române, teatrele particulare şi orice formațiuni cu caracter artistic sau teatral să fie eliminat din funcțiile pe care le ocupau. Prin decizii ulterioare, din aceeași lună, se permitea înființarea unor teatre evreiești particulare, care urmau să aibă reprezentanții în limba română a unor piese scrise de autori evrei. În București, actorii și regizorii evrei au pus bazele Teatrului Evreiesc de Revistă ,,Barașeum”, unde s-au putut începe reprezentații începând cu luna martie 1941. Era o formă de supraviețuire artistică după ce li s-a interzis accesul pe scenele românești. Până în septembrie 1944, s-au jucat în jur de 40 de piese ale unor autori evrei. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui regim dictatorial aliat cu Germania hitleristă a fost folosită ulterior pentru a demonstra ,,deschiderea” guvernării mareșalului Ion Antonescu față de evrei.

Decizia 42.352 a Ministerului Cultelor și Artelor

Religie

Una din primele măsuri ale guvernării Antonescu a fost aceea a stabilirii legăturilor dintre stat și cultele din România. Prin decizia Ministerului Cultelor și Artelor, cultul mozaic era eliminat din rândul celor recunoscute și sprijinite de statul român, urmând a i se constata doar existența. Doar celelalte ,,culte istorice” beneficiau de protecţia statului, având autorizaţie de funcţionare pe teritoriul României, primind subvenții de la bugetul general al statului. Toate asociațiile evreiești urmau a fi desființate, inclusiv Federația Uniunilor de Comunități Evreiești a fost epurată, fiind înlocuită de Centrala Evreilor. Evreitatea a devenit marca unei inferiorități religioase.

Statul de factură totalitară și interzicerea „devianților” religioși

Religie

Regimul național-legionar, prin ministrul legionar al Cultelor, Radu Budișteanu, a adoptat decizia de scoatere în afara legii a asociațiilor religioase anterior autorizate, între care baptiștii și creștinii după Evanghelie, cu preluarea de către stat a bunurilor acestor asociații și trecerea membrilor lor ca „aconfesionali”, până la aderarea lor la un cult recunoscut; faptul a fost de natură să ducă la protestul Germaniei, Legația de la București intervenind în favoarea baptiștilor, pentru a le permite exercitării cultului. Dar măsurile împotriva noilor culte au continuat și după impunerea singulară la putere a generalului Ion Antonescu. Prin Ordinul circular al Ministerului Culturii și Cultelor nr. 36592/ 1941, nu se mai acceptau treceri de la cultele istorice la aconfesionalism sau la asociațiile religioase (adventiști, baptiști, creștini după Evanghelie). BOR era văzută drept pilonul reconstituirii statului.

Proclamarea statului Național-Legionar

Ideologii rasiale

Urmare a amputărilor teritoriale din vara anului 1940 și a pierderii legitimității politice, regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai. Ion Antonescu a devenit noul lider al statului, asumând sarcinile de președinte al guvernului. Acesta s-a autonumit Conducător al statului (Führer în germană) și și-a asociat legionarii în guvernare, cu liderul acestora Horia Sima în poziția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, în dorința reformării naționale a statului. Regimul a adoptat legile rasiale drastice și a impus politica de ,,românizare” a averilor cetățenilor evrei, instaurând teroarea în societatea românească. Arestări arbitrare, torturi fizice asupra celor deținuți, jaful proprietăților evreiești, munca obligatorie impusă bărbaților evrei au devenit rapid măsurile noului stat român față de proprii cetățeni. Pogromul de la București din 20-21 ianuarie 1941, soldat cu 120 de victime, a însemnat sfârșitul coabitării lui Ion Antonescu cu legionarii.

Decret lege 1162, privind înființarea Sub-secretariatul de Stat al Românizării, Colonizării și Inventarului

Excluziune

Decretul prevedea înființarea Sub-secretariatul de Stat al Românizării, Colonizării și Inventarului, pe lângă Ministerul Economiei. Se ocupa de inventarierea, confiscarea și preluarea proprietăților evreiești și a altor minorități din România, precum și de organizarea stabilirii unor categorii de populații în anumite regiuni. Din mai 1941, se reorganizează, trecând în subordinea Președinției Consiliului de Miniștri. Instituția a implementat politica statului antonescian de a deposeda populația evreiască de averile, imobilele și afacerile deținute. S-au avut în vedere atât proprietățile rurale cât și cele urbane evreiești, odată cu naționalizarea efectuată asupra imobilelor acestora. În timpul guvernării legionare, până în ianuarie 1941, ,,românizarea” bunurilor evreiești a fost de fapt un jaf de proporții realizat de către echipe de legionari.

Legea 3347 privind trecerea proprietăților rurale evreiești în proprietatea statului

Excluziune

Toți proprietarii evrei care posedau bunuri în comunele rurale au fost expropriați. Erau indicate toate locuințele, terenurile arabile și cele pentru vite, terenurile neproductive, iazurile, viile, conacele, livezile de pomi fructiferi, crescătoriile de animale și păsări, stupăriile, grădinile de zarzavat, grădinile de flori aparținând evreilor. În noiembrie 1940, textul legii avea să fie completat cu un decret-le prin care erau românizate și alte bunuri evreiești: păduri, mori, fabrici agricole, stocuri de cereale, inventarul viu sau mort și recoltele de orice fel. Astfel, au intrat în patrimoniul statului 3.178 bunuri agricole, totalizând 45.035 ha teren cultivabil cu cereale, fâneţe, livezi şi vii, 331 de păduri, cu 47.455 ha, 99 de fabrici de cherestea, 323 de mori comerciale, mori sistematice, mori ţărăneşti, fabrici agricole de spirt. După 22 iunie 1941, statul român a naționalizat inclusiv proprietățile evreiești din Basarabia și Bucuvina de Nord, însumând 27.091 ha suprafaţă arabilă şi 141 bunuri industriale legate de economia rurală.

Decret lege nr. 3438, privind reglementarea situaţiei evreilor din învăţământ

Excluziune

Punct cheie în programele politice ale partidelor extremiste, eliminarea copiilor evrei din școlile de stat avea să devină o realitate a României din anii celui de-al Doilea Război Mondial. Deși la 28 august 1940, printr-o decizie ministerială, se introdusese principiul numerus clausus în școlile publice din România, elevii evrei puteau fi primiți în școlile primare, secundare sau superioare, în limita unui procent de 6% și doar după ocuparea locurilor de către copiii sau studenții creștini. Odată cu textul noii legi, s-a legiferat numerus nullus în așezămintele publice. Toți elevii sau studenții evrei au fost eliminați, urmând a fi școlarizați doar în școlile particulare evreiești, primare sau secundare. Nu mai puteau fi înscriși studenți evrei în universități. În multe orașe ale României, comunitățile evreiești au fost nevoite să-și improvizeze propriile Licee pentru băieții și fetele evreice.

Decret lege 3789 privind organizarea Colegiului Medicilor

Excluziune

Decretul prevedea că medicii evrei erau excluși din rândul Colegiul Medicilor, fiindu-le interzis dreptul exercitării profesiei. Putea practica medicina în mod ,,provizoriu”, îngrijind doar pacienți evrei, fie particular fie în spitalele sau sanatoriile evreiești. De asemenea, medicii evrei nu aveau dreptul de a colabora la revistele științifice de specialitate. O legislație cu aceleași efecte s-a aplicat inclusiv avocaților sau farmaciștilor evrei. Unor nume importante ale medicinei sau avocaturii li s-a interzis, în acest fel, să-și practice meseria pe care o deprinseseră în școlile superioare din România.

Pogromul de la București

Excluziune

Între eliminarea graduală a evreilor din societatea românească, susținută de Ion Antonescu, și măsurile radicale promovate de către legionari au izbucnit tensiuni ireconciliabile. Pogromul de la București a reprezentat un masacru violent împotriva populației evreiești, desfășurat între 21 și 23 ianuarie 1941 în capitala României. Sute de evrei au fost ridicați din locuințele personale și duși la sediile legionare. Evenimentul a avut loc în paralel cu Rebeliunea legionară, o revoltă armată a Mișcării Legionare (conduse de Horia Sima) împotriva generalului Ion Antonescu, pentru preluarea controlului total asupra statului. Pogromul a marcat punctul culminant al terorii și politicilor antisemite din perioada Statului Național-Legionar. Au fost asasinați 120-140 evrei, în Pădurea Jilava, execuții brutale având loc și la Abatorul din capitală sau în cartierele Pantelimon și Fundeni. În paralel, au fost devastate sinagogile, prăvăliile, atelierele și locuințele evreiești, peste 1.200 de proprietăți fiind jefuite și distruse de legionari.

Desființarea Statului Național Legionar. Regimul Ion Antonescu

Legături cu extrema dreaptă

Definit drept un ,,stat comisarial”, statul național legionar a însemnat concretizarea proiectelor totalitare imaginate în spațiul public românesc în anii '30. Înăbușirea rebeliunii legionare de către Armată și Ion Antonescu a presupus dispariția actorului radical, legionarii, dar nu și a sistemului excluderii. În contextul războiului, la care România va participa ca aliat al Germaniei național-socialiste, și în dorința reconstituirii corpului național și a identității românești, afectate după pierderile teritoriale din 1940, guvernul mareșalului Antonescu a împrumutat din practicile Germaniei naziste și a valorificat literatura rasistă a unor intelectualii locali privitoare la „puritatea” românului. Legile antisemite ale regimului Ion Antonescu au continuat.

Legea 254/1941 pentru trecerea proprietăţilor urbane evreieşti în patrimoniul Statului

Excluziune

Legea prevedea că proprietățile imobiliare urbane deținute de evrei trec în patrimoniul statului român. De asemenea, cetățenilor evrei le era interzis să cumpere proprietăți în orașe. Au fost expropriate forțat, fără indemnizație (sau cu o indemnizație nominală), imobilele urbane (case, terenuri, clădiri comerciale) aparținând persoanelor de origine evreiască, în scopul ,,refacerii structurii românești”. Prin aplicarea legii, până în decembrie 1943, au fost expropriate 75.385 apartamente, evaluate la peste 50 de miliarde lei. La Curtea de Apel s-au făcut 38.202 contestaţii de către cei care se considerau a fi în categoria exceptaţilor, fiind soluţionate doar 2.016 cazuri. În teritoriile româneşti recuperate, după 22 iunie 1941, au fost românizate 9.281 de imobile urbane, 8.973 rurale şi 16.779 de dependinţe. Au fost exceptați evreii care au obținut cetățenie până în 1916, cei care au servit în Armata română, cei care se creștinaseră de cel puțin 30 de ani. Ulterior, legislația naționalizării a fost mult extinsă la toate imobilele sau bunurile evreiești. În perioada 14 iulie 1942 – 23 august 1944, au fost expropriate 1.042 de imobile comunitare evreiești: temple, sinagogi, case de rugăciune, clădiri de şcoală, spitale, dispensare, aziluri de bătrâni, orfelinate, cimitire, băi rituale, sedii de comunităţi, locuinţe parohiale, fabrici rituale de azime.

Pogromul de la Iași din 26-28 iunie 1941.

Excluziune

Pogromul de la Iaşi a constituit primul mare genocid la adresa evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Între 27-20 iunie 1941, au fost uciși între 13.000 și 14.000 de cetățeni evrei. În satele din jurul Iașului, pe străzile orașului, în curtea Chesturii de Poliție și în ,,trenurile morții” și-au pierdut viața femei, copii și bărbați într-o operațiune de ,,curățare a terenului” ordonată de către autoritățile române odată cu începerea campaniei militare împotriva Rusiei Sovietice. Comandamentul germen a fost, la rândul său, înștiințat despre operațiunea de eliminare a evreilor din fosta capitală a Moldovei. Ziua de 29 iunie, cunoscută drept ,,Duminica Neagră”, a constituit momentul de apogeu al Pogromului, când evreii adunați la Chestură au fost masacrați cu rafale de mitralieră. Supraviețuitorii au fost urcați în două garnituri de trenuri și expediați la Podu–Iloaiei și în lagărul de la Călărași. Mii de evrei au murit din cauza condițiilor în care au fost transportați în trenuri, fiind îngropați în gropi comune pe traseu, la Podu-Iloaiei și Târgu-Frumos fiind cele mai importante cimitire ale acestor atrocități. Alături de soldații ai armatei, jandarmeriei și poliției, unii cetățeni antisemiți ai Iașului s-au implicat activ în violențele la adresa evreilor. La finalul războiului, unii dintre ofițerii și membrii autorităților civile au fost judecați pentru crimele comise la Iași. Amintirea Pogromului din Iași este comemorată anual, după anul 2004, odată cu asumarea responsabilității de către statul român.

Legea nr.196 privind combaterea camuflării

Excluziune

Legea a avut drept scop să împiedice eludarea românizării prin metoda ascunderii capitalului sau a altor bunuri evreieşti în spatele unor nume româneşti. Evrei din orașe erau obligați să declare în termen de 30 de zile proprietăţile cu o participare evreiască mai mare de 25% cedate unor persoane fizice sau instituții românești. În temeiul legii, s-au dat 50.000 de declaraţii de întreprinderi industriale şi comerciale dintre care 2.902 societăţi anonime şi 42.747 firme individuale. Numeroase firme evreiești s-au desființat. În perioada 6 septembrie 1940 – 1 iunie 1943 au cerut radierea sau au fost radiate din oficiu 15.987 de firme individuale evreieşti, dintr-un total de 20.140. Impactul asupra economiei românești a fost unul negativ, bugetul României având de suferit diminuări semnificative.